Examenul standardizat și problemele de etică ale psihologilor și psihoterapeuților

Scandalurile de abuz sexual în cabinetele de psihologie și psihoterapie care îi au ca protagoniști pe unii dintre cei mai cunoscuți și mai mediatizați psihologi și medici psihiatri, sunt speculate de inițiatorii proiectului de lege L58/2026 în favoarea acestuia. Prin postări și prin comentarii publice cei care au făcut parte din grupul de lucru din cadrul Colegiului Psihologilor din România, cei care au fost desemnați să facă lobby pentru acest proiect în relația cu instituțiile statului, precum și susținătorii acestui proiect de lege de la cel mai înalt nivel universitar fac o legătură între protejarea beneficiarilor de astfel de abuzuri sexuale, verbale sau fizice, și examenul standardizat pe care vor să îl introducă la admiterea în profesie, dar și la trecerea de la o treaptă profesională la alta. Spun aceștia că examenul standardizat va oferi asigurarea că psihologii și psihoterapeuții măcar citesc și înțeleg codul deontologic.

Vă propun un exercițiu de imaginație. Gândiți-vă la cel mai carismatic personaj de film sau de carte pe care îl știți, care are o structură de personalitate din spectrul psihopatiei, să spunem mai explicit: este o personalitate cu un puternic accent de narcisism. Adică este șarmant, are o cultură generală vastă, poate da citate elaborate din cei mai mari gânditori ai lumii, poate vorbi despre DSM cu priceperea celui mai mare psihiatru din lume. Deci imaginați-vă o astfel de persoană, cel mai adesea un bărbat, că termină facultatea de psihologie, are diploma de licență obținută cu nota 10. Participă la examenul de intrare în profesie după ce citește toată bibliografia și învață Codul Deontologic pe dinafară. Îl poate recita cu ușurință în fața oricărui public dispus să îl asculte și îți va putea exemplifica fiecare punct din cod cu experiențe personale sau cu personaje de film, teatru sau carte. Amintește-ți că are o cultură generală vastă. Ia examenul cu brio, intră în supervizare, dă din nou examen și intră în treapta specialist și își deschide cabinet. Și vine o domnișoară frumoasă, atrăgătoare (comun acceptat) să îi solicite ajutorul profesional. Ce credeți că se va întâmpla? Dacă nu cu prima domnișoară, poate cu a doua sau cu a treia, ce credeți că se va întâmpla? I se va putea reproșa acestui specialist, care a ajuns la ultima treaptă de specializare conform actualei și viitoarei legi, că nu știe codul deontologic? Vă asigur că nu asta va fi problema. Cum nu este nici acum aceasta problema.

Problema se află în zona eticii, a moralei. Societatea noastră și implicit profesia de psiholog și cea de psihoterapeut (insist că sunt două profesii diferite, în ciuda eforturilor acelorași universitari de a le asocia) este privată de o bună educație morală. Societatea românească de câteva decenii este privată de o formare etică încă din primii ani de viață și în cele mai îndepărtate cotloane ale societății. Sistemele de valori care odinioară erau, să spunem, bornele de moralitate pentru majoritatea indivizilor, acum sunt, nu doar schimbate, dar fragmentate exact cum este și întreaga societate. Regulile fundamentale ale unei bune societăți, cum sunt „să faci celuilalt ceea ce îți dorești ca celălalt să își facă ție” sau „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, au fost înlocuite cu statutul social și averea. Iar acestea alimentează vechiul sistem de Pile Cunoștințe și Relații (PCR) a cărui eficiență este dovedită încă din perioada comunistă.

Să spun câteva cuvinte despre ce cred eu că se întâmplă atât cu psihologii și psihoterapeuții care sunt în mijlocul scandalurilor de abuzuri sexuale, fizice sau verbale, precum și cu cei aflați la conducerea Colegiului Psihologilor, în diverse posturi din structurile de conducere, de mai bine de un deceniu. Psihanaliza ne învață, pe cei care avem această disponibilitate de a citi lectura psihanalitică, că în primii ani de viață principalele fantasme pe care le avem sunt de omnipotență și omnisciență. Funcție de cum ne răspunde mediul pe parcursul acestor ani, stăvilim energiile acestor fantasme și le redirecționăm spre alte căi prin care putem obține plăcerea, sentimentul de satisfacție, obiective care sunt mai mature și mai bine reglate la realitatea exterioară. Dacă, însă, mediul a răspuns nesatisfăcător și, dimpotrivă, prin reacțiile de respingere, de condamnare, de abandon sau de frustrare îndelungată, aceste fantasme folosesc energiile psihice pentru „copilul lor cel mai de preț”: Complexul lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu este omnipotent și omniscient. Doar El este cel care poate aduce legea, poate decide ce e bine și ce e rău pentru o persoană sau pentru un grup de persoane. Doar El poate fi în același timp în mai multe locuri, pe mai multe poziții sociale, având mai multe titluri și poziții și are drept de viață și de moarte asupra celorlalți. În cazul Colegiului Psihologilor, are dreptul de a decide cine și de ce obține sau poate pierde dreptul de liberă practică

Nu suntem însă lipsiți de soluții. În cazul psihologilor și psihoterapeuților soluția nu este un examen standardizat care să verifice dacă ai citit și ai înțeles codul deontologic. Asta o poate face oricine care are o memorie suficient de bună și capacitatea de a raționa și analiza situații date. Specialiștii în sănătate mintală este important să introiecteze, adică să devină parte din caracterul fiecăruia, aspectele de etică, de moralitate, cele care țin și de viața privată, dar mai ale cele ce țin de profesie. Iar acestea, știm de la antici deja, că nu se învață ci se deprind prin practică susținută. Dar ca să poți avea această deprindere de a practica zi de zi sau de a-ți pune întrebările potrivite în context profesional, trebuie să te cunoști cât se poate de bine. Este necesar să îți cunoști și să îți accepți cele mai întunecate aspecte ale ființei, cele pe care nu ți le spui nici ție, darămite altora. Adică să poți să te confrunți cu acest Complex inconștient al lui Dumnezeu și să admiți în toate forurile tale că de fapt ești un om, cu un timp limitat pe acest Pământ, care este puțin probabil să fie omnipotent și omniscient. Pentru asta este nevoie de curaj.

În acest moment psihologii și psihoterapeuții de alte orientări decât cele psihodinamice sau psihanalitice sau transpersonale, nu au obligația unei analize personale. Au ore de dezvoltare personală în cele mai multe dintre ele, dar nu au obligația unei analize de profunzime. Majoritatea celor care se află la conducerea Colegiului au altă formare decât clinică sau de psihoterapie. Ce poate să decidă un specialist în psihologie organizațională despre o formare în psihoterapii psihodinamice? Ce poate înțelege un specialist în organizațională sau în cognitiv comportamentală despre conținuturi inconștiente dacă el din start consideră psihanaliza ca fiind pseudoștiință?

Întrebările rămân deschise. Însă ce trebuie să reținem este că un examen standardizat nu rezolvă problema abuzurilor sexuale fizice sau verbale din interiorul tagmei noastre profesionale. Nici învățarea pe dinafară a Codului deontologic nu rezolvă acest lucru. Ceea ce ar putea rezolva aceste probleme este obligația unei analize personale pentru toți cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, analiză ca parte din formarea lor continuă.